Străzi, trotuare și piste pentru biciclete au fost modernizate cu bani europeni, în municipiul Slatina. Proiectul implementat de autoritățile locale prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a vizat două străzi din oraș, pe care circulă autobuzele – strada Văilor și strada Vintilă Vodă.
Municipalitatea a urmărit să promoveze mobilitatea urbană durabilă, prin eficientizarea transportului public de călători ca urmare a reabilitării străzilor pe care circulă autobuzele.
Lucrările de modernizare a străzii Văilor au fost finalizate în anul 2021 și au constat atât în refacerea carosabilului, cât și a trotuarelor, precum și în amplasarea de elemente de siguranță pentru pietoni și bicicliști. Totodată, a fost realizată şi o pistă pentru biciclete cu lățimea de 1,2 metri, ce va completa traseul de piste care va fi creat printr-un alt proiect finanțat în cadrul POR 2014-2020. Acesta presupune realizarea a 14 km de piste pentru biciclete și are termen de finalizare sfârșitul acestui an.
În ceea ce privește strada Vintilă Vodă, reabilitarea şi asfaltarea au fost recent încheiate, după ce, în 2021, s-au desfășurat lucrări de înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare. Și pe această stradă, au fost reabilitate trotuarele, au fost amplasate elemente de siguranță rutieră şi a fost refăcut carosabilul pentru transportul public și pentru pista care va fi creată prin proiectul privind realizarea infrastructurii pentru biciclete.
Proiectul cu titlul „Modernizarea străzilor pe care circulă transportul public şi dezvoltarea infrastructurii pietonale”, implementat de Primăria municipiului Slatina, a avut o valoare totală de aproximativ 8,3 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 4,2 milioane de lei. Investițiile au fost realizate în cadrul Axei Prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Prin implementarea acestor proiecte de mobilitate urbană durabilă, municipalitatea slătineană speră ca tot mai mulți locuitori ai orașului să circule cu autobuzul, pe jos sau cu bicicleta, ceea ce va conduce la descongestionarea traficului rutier, reducerea emisiilor de gaze, reducerea zgomotului și a nivelului de poluare.