Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte „Investiții în infrastructura unităților care furnizează servicii de paliație”, din cadrul Priorității 2: Servicii de reabilitare, paliație și spitalizări pentru boli cronice, adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate.
Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail consultare.paliatie@mfe.gov.ro până la data de 26.11.2024, data încheierii procesului de consultare publică. Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții în infrastructura unităților care furnizează servicii de paliație” este disponibil la: https://mfe.gov.ro/consultare-publica-ghidul-solicitantului-pentru-apelul-de-proiecte-investitii-in-infrastructura-unitatilor-care-furnizeaza-servicii-de-paliatie/.
Alocarea totală pentru regiunile mai puțin dezvoltate este de 50.311.266 euro. Valoarea minimă admisibilă a cofinanțării proprii din partea solicitantului/parteneriatului este stabilită în funcție de tipologia fiecărei entități din cadrul parteneriatului, după cum urmează:
- 2% aplicată la valoarea eligibilă pe care o gestionează în cadrul proiectului sau 15% aplicată la valoarea eligibilă pe care o gestionează în cadrul proiectului, în funcție de tipul solicitantului, pentru entitățile finanțate integral sau parțial din fonduri publice;
- 0% aplicată la valoarea eligibilă pe care o gestionează în cadrul proiectului, pentru entitățile private (ONG).
Valoarea eligibilă minimă a unui proiect: 200.001 euro (cu TVA).
Valoarea totală eligibilă maximă finanțată prin Programul Sănătate: 2.515.563 euro.
Prin proiect se finanțează realizarea investițiilor de tipul extindere/modernizare/reabilitare/construcție nouă și, dacă este cazul, dotare a unităților care furnizează/care vor furniza servicii de paliație sau a unităților sanitare publice acuți, în vederea transformării acestora în unități sanitare care furnizează servicii de paliație.
Grupul țintă vizat de acest apel de proiecte:
- Unități care furnizează servicii de paliație (unități sanitare publice și ONG-uri care sunt furnizori privați de servicii de îngrijiri paliative sau care, în termen de 12 luni de la finalizarea proiectului, se acreditează ca furnizor de servicii de îngrijiri paliative).