Regio Sud-Vest: Microîntreprinderile și IMM-urile din Oltenia au șansa să obțină granturi de până la 1.500.000 euro pe proiect.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, anunță lansarea apelului de proiecte pentru îmbunătățirea competitivității și a inovării în microîntreprinderi și IMM-uri.
Este vorba despre apelul finanțat în cadrul Priorității 1: Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice, Obiectivul specific 1.3: Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive (FEDR) și Obiectivul specific 1.4: Dezvoltarea competențelor pentru specializare inteligentă, tranziție industrială și antreprenoriat (FEDR).
Sunt eligibile microîntreprinderile (care implementează investiția în mediul urban, inclusiv din satele aparținătoare localităților urbane), respectiv întreprinderile mici și mijlocii (indiferent dacă implementează investiția în mediul urban sau rural).
Alocarea financiară este de 79.968.823 euro.
Contribuția maximă a programului:
A. Pentru componenta de ajutor de stat regional:
- 75% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici;
- 70% pentru întreprinderi mijlocii.
B. Pentru componenta de ajutor de minimis:
- 100%, în limita echivalentului în lei a 200.000 euro.
Valoarea componentei de minimis nu poate depăși 20% din valoarea eligibilă totală a proiectului.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect: 200.000 euro.
Valoarea maximă eligibilă: 1.500.000 euro.
Data deschiderii apelului de proiecte, respectiv a publicării ghidului aprobat: 29.01.2024. Cererile de finanțare vor putea fi depuse exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/SMIS2021+, începând cu data de 02.04.2024, ora 12:00. Data închiderii apelului este 02.05.2024, ora 12:00.
Ghidul solicitantului și anexele pot fi consultate AICI!