Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și ROREG – Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România au organizat la Craiova, în 13 și 16 februarie, două ateliere de lucru regionale cu tema „Prezentarea principiului DNSH aplicabil pe cele 5 obiective de politică”.
Atelierele au fost realizate în cadrul proiectului „Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, cod SMIS 132349, implementat de Asociația ROREG în colaborare cu ADR Sud-Vest Oltenia, Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Rolul activităților desfășurate în cadrul acestui proiect – sesiuni de instruire, conferințe și ateliere regionale – este de a sprijini autoritățile regionale, județene și locale, de a se cunoaște și de a învăța unii de la ceilalți.
La atelierele organizate la sediul ADR Sud-Vest Oltenia – clădirea Novobuilding au participat reprezentanți ai consiliilor județene din Oltenia, ai celor cinci municipii reședință de județ – Craiova, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Slatina și Râmnicu Vâlcea, precum și ai celorlalte municipii și orașe din regiune.
Echipa de implementare a proiectului, trainerii invitați și specialiștii din cadrul ADR Sud-Vest Oltenia au prezentat autorităților publice locale principiul DNSH și au avut loc dezbateri pe tema obiectivelor de politică din noua perioadă de programare.
Principiul DNSH – Do Not Significant Harm, tradus prin „A nu prejudicia în mod semnificativ”, reprezintă o nouă obligație la nivel european, care prevede ca acțiunile și investițiile propuse în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene să fie evaluate în funcție de potențialul lor de a aduce prejudicii semnificative obiectivelor de mediu. În sensul acesta, vor fi finanțate doar activitățile care se vor încadra drept sustenabile din punct de vedere al mediului.
„Începând cu anul 2022, obligația de a respecta principiul DNSH vizează toate proiectele finanțate din fonduri europene. Se urmărește, astfel, tranziția către o economie circulară, atenuarea schimbărilor climatice sau adaptarea la acestea, prevenirea poluării, protecția ecosistemelor naturale, a biodiversității. Sunt subiecte pe care experții din cadrul instituției le-au discutat cu partenerii noștri de la nivelul autorităților locale și județene, în cadrul atelierelor pe care le-am organizat. Principiul DNSH a fost abordat în contextul celor cinci obiective de politică pentru exerciţiul financiar 2021-2027, asumate la nivelul Uniunii Europene: o Europă mai inteligentă, mai verde, mai conectată, mai socială și mai apropiată de cetățeni”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR SV Oltenia.