Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027, a organizat în datele de 24 și 26 septembrie 2024, două sesiuni de informare dedicate beneficiarilor din județele Dolj și Gorj.
La evenimentul organizat astăzi, în județul Gorj, au participat domnul Marius Vărgatu, directorul general adjunct al ADR Sud-Vest Oltenia, domnul Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, doamna director Marilena Alecu și șefii de departamente din cadrul Organismului Intermediar al Programului Tranziție Justă, precum și reprezentanții celor 7 societăți care au semnat contracte de finanțare.
Reprezentanții celor 18 firme, din cele două județe, au fost informați cu privire la aspecte legate de implementarea contractelor, derularea achizițiilor publice, mecanismul cererilor de plată și rambursare, monitorizarea activităților, dar și despre măsurile de vizibilitate, transparență și comunicare.
Totodată, specialiștii din cadrul OI PTJ au prezentat studii de caz, situații care trebuie evitate în implementare și au răspuns întrebărilor adresate de cei prezenți.
În cadrul apelului „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor care contribuie la creșterea durabilă și la crearea de locuri de muncă”, în județele Dolj și Gorj au fost depuse 352 de proiecte, cele mai multe dintre acestea aflându-se în etapa de evaluare.