Astăzi, 12 septembrie 2024, în prezența Directorului general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, domnul Alexandru Stănescu și a Directorului general adjunct, domnul Marius Vărgatu, a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții mediului universitar din regiune, organizată în contextul implementării Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Echipa Autorității de Management a Programului, condusă de domnul Cătălin Catană, directorul general al DGAM, a prezentat condițiile de finanțare aplicabile în cadrul ghidului solicitantului „Investiții în dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământ terțiar”, care s-a aflat în consultare publică în perioada 10.06.2024 – 03.07.2024.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme de interes pentru mediul academic, situații punctuale, având loc discuții productive cu experții implicați în scrierea și implementarea proiectelor de la nivelul instituțiilor participante.
În acest context, ADR Sud-Vest Oltenia și-a exprimat, în continuare, sprijinul pentru beneficiarii care doresc să acceseze fonduri europene prin implementarea de proiecte în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.