Apelul de proiecte nr . PS/461/PS_P1/OP4/RSO4.5/PS_P1_RSO4.5_A2 „Investiții de tipul înființare/ renovare/ dotare cabinete de asistență medicală stomatologică care să furnizeze servicii copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi speciale în ambulatoriile integrate spitalelor de pediatrie sau ambulatoriile spitalelor publice care au secții de pediatrie” este deschis până la data de 20 septembrie 2024, ora 14:00.
Alocarea totală pentru regiunile mai puțin dezvoltate este de 8 milioane de euro, contribuția proprie a beneficiarului fiind de minim 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Valoarea eligibilă minimă, respectiv maximă a unui proiect finanțat prin Programul Sănătate: min. 200.001 euro (cu TVA) – max. 250.000 euro.
Grupul țintă vizat de acest apel de proiecte: ambulatoriile integrate spitalelor de pediatrie sau publice care au secții de pediatrie în structură sau care au în curs de înființare cabinete, ambulatoriile spitalelor de asistență medicală stomatologică pentru copii, inclusiv pentru copii cu nevoi speciale.
Conform Ghidului solicitantului, solicitanți eligibili pot fi:
a) Unități sanitare publice de pediatrie sau unități sanitare publice cu secții de pediatrie;
b) Primăria Municipiului București, inclusiv prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și sectoarele Municipiului București, definite conform prevederilor art. 5 lit. pp și mm) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a);
c) Unitățile administrativ-teritoriale, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. pp) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a);
d) Ministerul Sănătății, alte autorități și instituții publice centrale, inclusiv autorități și instituții publice centrale din sfera apărării, ordinii publice și siguranței naționale, respectiv a Academiei Române care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a).
Detalii complete în legătură cu condițiile de eligibilitate, documentele necesare și criteriile de evaluare a proiectelor sunt disponibile pe site-ul MIPE și adroltenia.ro, Secțiunea Program Sănătate.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia îndeplinește atribuții delegate de către Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, pe baza Acordului-cadru de delegare a unor funcții privind implementarea Programului Sănătate, prioritățile 1,2,3,4 și 7- componenta FEDR, pentru proiectele localizate în regiunea Sud-Vest Oltenia.