Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia și Primăria Comunei Breznița au semnat un contract de finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021 -2027, pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială Jidoștița, com. Breznița-Ocol, sat Jidoștița”
În cadrul unui eveniment organizat miercuri, 5 iunie 2024, domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, a înmânat contractul de finanțare domnului Cătălin Drăghici, primarul comunei Breznița.
Au luat parte la eveniment domnul Marius Vărgatu, directorul general adjunct al ADR Sud-Vest Oltenia și domnul Cătălin Catană, directorul general al Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia.
Proiectul implementat are o valoare totală de peste 3.600.000 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de Autoritatea de Management a Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021 -2027 este de peste 3.400.000 lei.
Investiția urmărește măsuri de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice și a confortului termic privind izolarea termică totală, conform ultimelor reglementări din normativele în vigoare. După finalizarea activităților prevăzute in contract, elevii Școlii Gimnaziale Jidoștița vor beneficia de condiții de învățare îmbunătățite, dar și un mediu mai sănătos.
Investiția va fi derulată în cadrul Priorității 3 – Eficienţa energetică și infrastructura verde și are ca Obiectiv specific 2.1/B(I) – Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.