Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a oferit autorităților locale din Bănie fondurile necesare pentru modernizarea liniilor de tramvai și a rețelei de alimentare a acestuia din zonele industriale Ford și Cernele. Cele două proiecte cu finanțare europeană în valoare de 23 de milioane de euro completează investiția realizată în 2013 pentru reabilitarea infrastructurii de tramvai din zona Calea București – Severinului. Beneficiarul este Primăria municipiului Craiova, prin Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Proiectul implementat prin POR 2014-2020 în zona de vest a Craiovei, sectorul Peco Severinului – Cernele (de la Depou, intersecția cu bulevardul Dacia, până la bucla de întoarcere – stația CLF), a vizat reabilitarea a peste 5 km de cale de rulare a tramvaiului, amenajarea și dotarea a 10 stații pentru călători, modernizarea rețelei de contact și a rețelei de alimentare electrică, montarea a peste 100 de stâlpi de susținere a rețelei de contact, precum și refacerea trotuarului adiacent liniei de tramvai. Investiția, finalizată la sfârșitul anului trecut, a avut o valoare totală de 56 de milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de aproape 55 de milioane de lei.
Cel de-al doilea proiect, care are termen de finalizare sfârșitul anului 2026, include reabilitarea căii de rulare a tramvaiului din zona Henry Ford, care a fost finalizată, și alte două componente cu lucrări realizate în proporție de peste 90%: extinderea sistemului de management al traficului și modernizarea stațiilor de redresare pentru alimentarea electrică a tramvaielor, precum și echiparea acestora cu sisteme de comunicare și coordonare cu sistemul de management al traficului și echipamentele din intersecții. Investiția are o valoare totală de 59 de milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de aproape 58 de milioane de lei, asigurată prin POR 2014-2020.
Astfel, au fost reabilitați peste 3 km de cale de rulare a tramvaiului din zona de est a Craiovei, a fost refăcută rețeaua de alimentare electrică și au fost modernizate staţiile pentru călători. Extinderea sistemului de management al traficului se referă la integrarea de noi intersecții semaforizate, precum intersecția cu bulevardul Decebal, intersecția cu strada Drumul Apelor, intersecția cu cele două căi de acces auto de la Poarta nr. 2 Ford, intersecția cu strada Căpșunilor, intersecția cu accesul auto de la Poarta nr. 1 Ford și un acces auto către parcarea exterioară limitrofă Porții nr. 1 Ford.