Biserica monument istoric „Sfântul Nicolae” din comuna gorjeană Glogova, parte a ansamblului care a aparținut, cândva, boierilor Glogoveni, a fost readusă la înfățișarea sa inițială cu ajutorul fondurilor europene atrase prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Pe drumul ce leagă Motru de Baia de Aramă, în frumosul ținut al Gorjului, descoperim locuri care păstrează încă vii amintirea și poveștile unor vremuri demult apuse. Aici, în comuna Glogova, pe malul stâng al râului Motru, găsim fostul domeniu al neamului Glogovenilor, una dintre cele mai importante familii de boieri din Oltenia.
Cula ce le-a fost reședință, biserica „Sfântul Nicolae” și zidul de incintă stau mărturie a trecutului. Cula a fost construită în mai multe etape de către Necula Glogoveanu (sec. XVII), apoi de Matei şi Ioniţă Glogoveanu (sec. XVIII).
În 1730, Matei Glogoveanu a ridicat o casă cu parter și biserica paraclis cu hramul Sfântul Nicolae. Fiul său, Ioniță, mare dregător, locțiitor al banului Craiovei, a finalizat biserica începută de tatăl său și, după anul 1764, a construit actuala locuință, păstrând din vechea casă doar beciul.
Lăcașul de cult, unul dintre cele trei monumente istorice care compun Ansamblul Glogoveanu, cu o istorie de aproape trei veacuri, a fost restaurat printr-un proiect cu finanțare europeană, derulat de Parohia Glogova în cadrul POR 2014-2020.
Lucrările au constat, în principal, în consolidarea, restaurarea şi conservarea structurii, a picturilor şi a componentelor artistice. A fost refăcută tâmplăria din stejar stratificat, precum și ancadramentele din piatră ale ferestrelor, învelitoarea din tablă zincată a fost înlocuită cu tablă din cupru cu falțuri dese, specifică epocii în care a fost construită biserica, iar pardoselile din mozaic au fost înlocuite cu cărămidă, precum cele originale. De asemenea, au fost luate măsuri pentru eliminarea umidității și au fost refăcute instalațiile electrice, sanitare şi termice.
În plus, biserica a fost împrejmuită, au fost create alei și spații verzi și au fost realizate diverse lucrări conexe. Astfel, a fost construită o clădire nouă, în care au fost amenajate grupuri sanitare, un depozit de lemne și a fost amplasată centrala termică.
Pentru persoanele cu deficiențe vizuale sau auditive, sunt folosite tehnologii asistive, care constau în implementarea unei aplicații software cu care vizitatorii interacționează prin intermediul unor tablete pe care rulează prezentări audio sau video (în limbaj mimico-gestual).
Proiectul implementat de Parohia Glogova a inclus, de asemenea, activități de promovare turistică și digitalizare a monumentului istoric. Clic aici: https://3dvirtual.ro/biserica-glogova/ pentru turul virtual al bisericii, galerie foto și navigare prin scanare laser 3D!
Investițiile, finalizate în luna aprilie 2022, au avut o valoare totală de 6,1 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 6 milioane de lei. Proiectul a fost derulat în cadrul Axei Prioritare 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Numele a trei domnitori ai Țării Românești sunt legate de aceste locuri. Neagoe Basarab s-a născut la Glogova, în 1464. Mihai Viteazul a venit la cula de la Glogova pentru a-şi sărbători înalta funcţie, atunci când a devenit ban al Craiovei. Iar Tudor Vladimirescu, administrator al mai multor moșii ale familiei Glogoveanu, şi-a făcut aici ucenicia. Câteva documente semnate şi sigilate de către conducătorul pandurilor și al Revoluției de la 1821 sunt păstrate din generaţie în generaţie de preoţii bisericii „Sfântul Nicolae”.