În atenția beneficiarilor de finanțare prin POR 2014-2020, conform:
Art. VI. — (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la 31 decembrie 2023, prin derogare de la prevederile art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, tranșele de prefinanțare se acordă cu condiția prezentării de către beneficiar a extrasului de cont corespunzător contului de prefinanțare și a situației plăților din tranșele de prefinanțare acordate anterior, din care să reiasă că prefinanțarea acordată anterior a fost utilizată în procent de minimum 95%. Prefinanțarea acordată poate fi utilizată inclusiv pentru plata facturilor incluse în cereri de plată pentru care nu s-a finalizat procesul de verificare și autorizare la nivelul Autorității de management/Organismului intermediar, cu condiția ca beneficiarul să solicite retragerea cererilor de plată de pe circuitul de verificare.
(2) Tranșele de prefinanțare acordate conform prevederilor alin. (1) se justifică inclusiv la cererea de rambursare finală și se recuperează în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.