În Oltenia, câteva mii de hectare de terenuri degradate au fost transformate în spații verzi, cu fonduri europene atrase de autoritățile locale prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Localnicii și turiștii din Călimănești, Brezoi, Tismana, Băilești sau Dăbuleni se bucură, acum, de noi zone de agrement, promenadă și relaxare.
Cele cinci proiecte, toate finalizate, au avut o valoare totală de 30 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de aproape 29 milioane de lei. Investițiile au fost derulate în cadrul Axei prioritare 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.2 – Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici, mijlocii și municipiul București.
La Călimănești, pe un teren degradat și nefolosit, autoritățile locale au creat un parc tematic unic în țară, care se întinde pe o suprafaţă de 4.150 mp.
Poiana lui Căliman, așa cum a fost denumit parcul, pornind de la o legendă locală, este un spațiu de poveste, amenajat cu gazon, arbori și arbuști ornamentali, cu alei pavate, felinare de epocă, balansoare și un podeț frumos lucrat în lemn, un foișor cu bănci şi mese de şah, dar și un loc de joacă pentru copii. Însă principalul punct de atracţie pentru toți cei care ajung în acest loc încântător sunt cei șapte cai, sculpturi de grădină, în mărime naturală.
Proiectul implementat de Primăria orașului Călimănești a avut o valoare de aproximativ 4,1 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 4 milioane de lei, asigurată prin POR 2014-2020.
Tot în județul Vâlcea, la Brezoi, administrația locală a reușit să transforme un teren degradat într-un spațiu verde de aproape 10.000 mp.
Astfel, au fost făcute amenajări peisagistice, au fost plantate flori, arbori și arbuști ornamentali, au fost amenajate alei pietonale, au fost amplasate bănci, suporturi pentru biciclete și cișmele, a fost montată o pergolă și au fost modernizate căile de acces. Spațiul verde are și rețea Wi-Fi, dar și loc de joacă pentru copii, teren de sport multifuncțional și sisteme moderne de irigații, iluminat și supraveghere video.
Proiectul implementat de Primăria orașului Brezoi a avut o valoare de aproximativ 3,8 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 3,7 milioane de lei.
Și în Tismana, pe meleagurile Gorjului, banii europeni atrași prin POR 2014-2020 au permis autorităților locale să creeze o oază de frumusețe și liniște. Astfel, pe amplasamentul fostei gropi de gunoi a orașului, au fost amenajate un parc și o grădină publică.
Alei pavate, gazon, arbori și arbuști, bănci și mese pentru picnic, un pavilion multifuncțional, un loc de joacă pentru copii, spațiu pentru fitness, sisteme moderne de iluminat și irigații. Astfel au fost amenajate parcul și grădina care se întind pe o suprafaţă totală de aproape 15.000 mp şi se află lângă lacul de acumulare de pe râul Tismana. Totodată, a fost modernizat drumul de acces, au fost realizate alei carosabile și pietonale, precum și locuri de parcare.
Proiectul implementat de Primăria orașului Tismana a avut o valoare de aproximativ 8 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 7,8 milioane de lei.
În Dolj, un teren viran, situat în zona centrală a municipiului Băilești, cu o suprafață ce depășește 70.000 mp, a fost transformat într-un spațiu de agrement și petrecere a timpului liber pentru locuitori, cu ajutorul fondurilor europene.
Parcul Balasan a devenit, astfel, principalul punct de atracție al orașului. Au fost amenajate spații verzi, au fost plantați arbori și arbuști, au fost realizate alei pietonale și piste pentru biciclete și au fost montate bănci, suporturi pentru biciclete și cișmele. De asemenea, au fost amenajate un spațiu de joacă pentru copii și o zonă specială pentru sport, cu teren de tenis și un teren multifuncțional. Totodată, parcul are sisteme moderne de iluminat și irigații, dar și sistem de supraveghere video.
Proiectul implementat de Primăria municipiului Băilești a avut o valoare de aproximativ 9,7 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 9,3 milioane de lei.
Tot în Dolj, autoritățile locale din Dăbuleni au folosit banii europeni pentru amenajarea a două parcuri cu o suprafață totală de aproape 12.000 mp, prin reabilitarea unor terenuri degradate.
Cel mai mare dintre cele două parcuri se întinde pe aproape 10.000 mp. Au fost făcute amenajări peisagistice, au fost plantați arbori, arbuști decorativi, trandafiri și gazon, au fost amenajate alei și au fost amplasate bănci, foișoare, pergole și suporturi pentru biciclete. Proiectul a inclus construirea unei gradene în aer liber, crearea unor zone speciale pentru sport și a unui loc de joacă, montarea unor sisteme moderne de iluminat și irigații, precum și instalarea de echipamente care permit supravegherea video și accesul la internet.
Pentru cel de-al doilea parc, cu o suprafață de aproape 2.000 mp, au fost realizate lucrări de sistematizare a terenului și au fost amenajate spații verzi și un skate park. Spațiul de relaxare și agrement are, de asemenea, iluminat public modern, sistem wi-fi gratuit și supraveghere video.
Proiectul implementat de Primăria orașului Dăbuleni a avut o valoare totală de aproximativ 3,6 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 3,5 milioane de lei.